Ediția aceasta facem ce facem și ținem timpul în loc, dar nu și tehnologia, care ne face mai frumoși la piele și, de ce nu, direct la creier. În timpul ăsta, mașinile electrice cuceresc lumea iar un proverb care părea etern se pregătește să se retragă în glorie - pentru că da, roata tocmai a fost reinventată. Enjoy!
CUM SĂ ÎNCETINEȘTI TIMPUL
Cu cât îmbătrânim, cu atât totul pare că trece prea repede, iar asta poate fi foarte agasant. Crăciunul trecut a fost ieri, anul 2000 alaltăieri - și totuși sunt 22 de ani de atunci. Nici vara parcă nu mai durează suficient, și asta nu din cauza climei. Știi sentimentul ⏳- parcă zilele ți se scurg printre degete, ai zero control și brusc s-a terminat anul.
Ideea e că… totul e în capul tău . Asta e o veste bună și o vestea rea. Percepția ta asupra timpului determină felul în care îți experimentezi trecutul, prezentul și viitorul, iar să înțelegi modul în care percepi timpul te poate ajuta să profiți la maximum de el.
Stai în prezent! Când vine vorba de controlul timpului, acest sfat ar putea fi cel mai important. ? Acordă atenție momentului în care trăiești ACUM - asta e cheia pentru a nu lăsa timpul să treacă pe lângă tine. ‘’Fie că asculți poveștile cuiva din ultima vacanță sau pur și simplu mergi din punctul A în punctul B, dacă mintea ta aleargă în față și în spate, spre trecut sau viitor (să zicem te gândești la ce ți se întâmplă când ajungi în punctul B sau ce a spus amicul despre altă vacanță, acum 3 luni) — nu ești pe deplin prezent la bogăția experiențelor care au loc în acel moment, în timp real”, spune Fuschia Sirois, profesor de psihologie la Universitatea din Sheffield, care studiazăarta procrastinării. A fi pe deplin prezent, atât cognitiv, cât și emoțional, înseamnă să observi fiecare nuanță ??din cuvintele prietenului tău sau detaliile de pe drumul ????pe care mergi. E un fel de meditație ongoing - și studii multe spun că cei care practică meditația simt că timpul durează mai mult decât oamenii care nu meditează.
„În mintea mea, există o singură modalitate de a încetini timpul: să cauți noutatea”, spune David Eagleman, profesor de neuroștiință la Universitatea Stanford. ?„Motivul pentru care acest lucru funcționează este că noile experiențe determină creierul să scrie mai multe amintiri, iar apoi, când le ‘’citești’’ retrospectiv, evenimentul pare să fi durat mai mult.” Știi ce e asta? E exact atunci când conduci undeva pentru prima dată, drumul ți se pare lung, iar la întoarcere ? te miri de 3 ori că parcă totuși era mult mai lung și ce s-a întâmplat??
Așa că, pentru a câștiga timp, forțează-te să ai experiențe noi, sau cel puțin să păcălești creierul că are parte de ceva nou - cum ar fi să rearanjezi mobila în casă ?. Cercetătorii olandezi au descoperit, de exemplu, că noutatea ne îmbunătățește percepția asupra acestor experiențe și, prin urmare, a timpului. Opusul poate fi, de asemenea, adevărat, și de aceea timpul a dispărut pur și simplu în timpul lockdown-urilor, pentru că aveam doar experiențe repetitive? și totul devenise un nor confuz de zile și acțiuni.
Alt mod de a ține timpul în loc e să uiți de multitasking - concentrează-te pe un singur lucru la un moment dat. Multitasking-ul e un mit: nu jonglezi cu multe sarcini deodată ?, ci doar alergi extrem de repede de la una la alta, deci nu te concentrezi într-adevăr asupra nici uneia dintre ele într-un mod semnificativ. Acest lucru amestecă undele de energie din creier și creează un fel de efect energetic de tsunami în creier, minte și corp, care ne va distorsiona percepția asupra timpului.?♀️?♀️?♀️
Spune nu - sau cel puțin, nu spune întotdeauna da. Dacă ești capabil să-ți protejezi timpul și ești atent la modul în care îl petreci, vei simți că ai mai mult control. „Nu spuneți da la orice și încercați să adoptați o regulă - X întâlniri sau Y evenimente sociale în fiecare săptămână”, spune Carol Kaufman-Scarborough, profesor de business la Universitatea Rutgers, care cercetează percepția timpului din partea consumatorului.
Fă amintiri - ideal, bune:).???? Captarea intenționată a detaliilor este crucială pentru a savura o experiență și a încetini caruselul zilelor. Ca să faci asta, e important modul în care creezi amintiri din acele momente, mai ales după ce evenimentul a avut loc. Dezvoltarea tipului potrivit de instantanee mentale poate extinde o experiență de 10 minute la 10 ani, sau chiar o viață. Sigur că genul ăsta de atenție necesită practică, dar, măcar uneori, uită de fotografii. ?Studii efectuate de cercetătorii de la Universitatea din California arată că pozele de fapt ne iau atenția de la realitate- ne dau iluzia că altcineva o să țină minte pentru noi: Dar de ce să faci asta ? Creierul tău poate stoca până la 2,5 petaocteți de date, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Northwestern - asta s-ar traduce în vreo 300 de ani de Netflix și, dacă îți iese figura cu atenția, o să și simți că atât ai trăit. ai noroc, vei simți că te-ai bucurat de viață atât de mult timp.
Citește articolul integral AICI
Atenție, s-a reinventat roata!
Global Air Cylinder Wheels (GACW), un startup din Arizona, a reinventat literalmente roata ?. Acest nou tip de roată va scoate probabil din joc, în scurt timp, anvelopele poluante din cauciuc. Multe companii au încercat să creeze soluții pentru anvelope (Tesla ar vrea să se îndrepte spre anvelope fără aer pentru Model 3), dar niciuna nu a reușit până acum. Așa-numita roată cu suspensie pneumatică ??? (air suspension wheel-ASW) este creația lui Zoltan Kemeny, doctor în știință, inventatorul în serie și inginer dinamic structural. ASW, brevetat deja, e practic o roată mecanică construită în mare parte din oțel, cu suspensie pneumatică dată de cilindrii din interiorul roții. Ecologic și super eficient apropo de costuri. ASW este proiectat să aibă aceeași durată de viață ca vehiculul pe care este montat?, iar apoi, spre deosebire de anvelopele de cauciuc, poate fi recondiționat sau complet reciclat. O altă caracteristică esențială e rezistență la rulare mult redusă, ceea ce face motoarele cu ardere mai eficiente și reduce emisiile de gaze. Pentru o mașină electrică asta înseamnă că autonomia de rulare ? poate fi extinsă cu 30% pe aceeași baterie - semnificativ. În plus, față de anvelopele din cauciuc OTR, care au fost mereu un pericol mare pentru siguranță, ???din cauza exploziilor frecvente, ASW elimină posibilitatea anvelopelor supraîncălzite și, deci, a exploziilor.
Mii de picături - pentru că există o metodă ca ele să nu se împiedice de suprafață
Frumusețea este mai mult decât o chestie de suprafață cu Droplette. Ba chiar e dincolo de suprafață complet, fiindcă sistemul e gândit să nu cunoască opreliști, deci nici măcar pielea nu i se poate împotrivi. Bine, nici nu vrea să i se împotrivească, pentru că practic Droplette face minuni. ????O completare excelentă la ritualul cosmetic al oricărui temperament ușor obsesiv în ceea ce privește îngrijirea pielii, Droplette a fost conceput de femei de știință instruite nicăieri altundeva decât la MIT, dispozitivul venit parcă din Star Trek transformă capsule de colagen sau retinol într-un abur super-fin? pentru a ajuta pielea să absoarbă ingredientele mai repede. Picăturile de 100 de ori mai mici decât lățimea unui fir de păr uman introduc toate bunătățile din orice tratament cosmetic într-un strat mai profund, dincolo de epidermă, mult mai profund decât ar putea ???o cremă sau un ser. Cu finanțare și sprijin din partea spitalului Walter Reed, National Institutes of Health și NASA, scopul final al companiei este să folosească tehnologia pentru a livra ‘’medicamente fără ace’’ - normal, cât de cool ar fi să poți trece de piele ?fără să o înțepi? În prezent, sunt în curs de desfășurare cercetări pentru a trata alopecia, rănile de pe front și o afecțiune dureroasă numită Epidermolysis Bullosa.
CHIRURGIE FĂRĂ SCALPEL - și mai ales fără deranj în restul ’’casei’’
Cercetătorii de la Virginia School of Medicine au dezvoltat o modalitate noninvazivă de a elimina circuitele cerebrale defecte, care ar putea permite medicilor să trateze boli neurologice debilitante ? fără intervenții chirurgicale convenționale ?pe creier.
Echipa, împreună cu colegii de la Universitatea Stanford, crede că abordarea, care se numește PING, ar putea revoluționa tratamentul unora dintre cele mai provocatoare și complexe boli neurologice - ? epilepsia, tulburările de mișcare și multe altele. Ultrasunete concentrate de intensitate scăzută, combinate cu micro-bule, se folosesc pentru a pătrunde rapid în apărarea naturală a creierului și pentru a permite livrarea țintită a unei neurotoxine. Aceasta ucide celulele bolnave din creier dar le lasă în pace pe cele sănătoase și păstrează neatinsă arhitectura din jur a creierului ?. Una dintre aplicațiile promițătoare pentru PING ar putea fi pentru tratamentul chirurgical al epilepsiilor care nu răspund la medicamente?; aproximativ o treime dintre pacienții cu epilepsie nu răspund la medicamentele anti-convulsii, iar o astfel de intervenție chirurgicală le-ar putea reduce sau chair elimina convulsiile.
CEA MAI COOL CAMIONETĂ - o bagi în priză și te culci
După ani de cercetare și dezvoltare, pickup-ul electric super-flexibil de la Rivian, startup-ul de automobile electrice susținut de Amazon, s-a lansat în sfârșit. R1T îl cheamă și a învins (sau cel puțin a egalat) veterani precum Ford și General Motors. R1T este „vehiculul de aventură” al lui Rivian - ? poate face aproape orice poate face un pick-up pe benzină, cu rezerva că nu promite cea mai mare capacitate de remorcare. E mai degrabă un stil de viață, pentru oameni cu chef de off-road ? și ceva sărituri peste bușteni - activități generale în aer liber, dar cu o autonomie de aproximativ 600 de km.
Rivian vine și cu niște add-ons super utile pentru astfel de aventuri, cum ar fi ? cortul pentru trei persoane care te lasă să tragi pe dreapta la somn fix când ai chef, iar o plită de gătit ? Camp Kitchen face dintr-o excursie la pescuit ceva chiar simpatic. Toate aceste gadgeturi se depozitează inteligent într-un mic ‘’tunel’’ chiar în spatele cabinei - pentru a evita să ocupe din spațiul prețios pentru ? pat. Fiecare roată e alimentată de un motor electric independent, montat pe butuc, care oferă împreună un total de 800 de cai putere ???- suficient de mult pentru ca pickup-ul complet electric să sprinteze de la 0 la 100 în doar trei secunde. Da, trei.